Scurt istoric

Istorie Octombrie 24, 2014

Situat la Nord de oraşul Piatra Neamţ, la kilometrul 9,4 al drumului naţional 15C în direcţia Piatra Neamţ – Suceava, satul Almaş se întinde pe o distanţă de 4,5 kilometri Est - Vest între două dealuri, pe cele două maluri ale pârâului Almaş şi, parţial, pe malul stâng al Pârâului Sasca (de la saşii care locuiau aici) - afluent al Almaşului.

Fragmentele ceramice, chirpici din case şi un idol din argilă, descoperite pe dealul Hârciu, sau Hârcu, după cum îl numesc localnicii, de pe malul drept al pârâului Almaş, atestă o aşezare din Eneolitic, Cultura Cucuteni – Fazele A, B (p. 36, 50, 222).

În zona Roşcani, situată la intrarea în Almaş, dinspre Dobreni, în partea dreaptă, a fost atestată o aşezare carpică (p. 108) a dacilor liberi (secolele II-III) continuând spre Dobreni, pe malurile Almaşului (p. 209) şi una feudală – vatra satului medieval Roşcani (azi dispărut), atestat documentar în sec. XV. Zona este propusă pentru a fi declarată „sit arheologic de interes naţional” şi să fie înscris în Lista monumentelor istorice din România (p. 222).

Almaşul este menţionat în istorie începând din anul 1436:

  • 12 aprilie 1436 (6944): "Ipisoc de la domnul Ilie voievod şi de la al măriei sale frate, Ştefan voievod, fiii domnulul Alexandru Voievod,...pe o adevărată slugă, anume Baico, pentru ale sale drepte şi cu credinţă slujbe… i-au dat şi i-au întărit lui, întru acest pământ. al Moldovei,…sate anume: Dolheştii, unde era casa lui şi Negreştii şi Almăşelul, şi Horaeteştii şi Roşcanii şi, pe Almaşi, în gios de Dolhesti, Dobrenii…
  • 24 iunie 1492: Ştefan cel Mare dăruieşte fraţilor Baico şi Ivan satul Almaş din ţinutul Neamţului.
  • 1577: Episcopul Istatie, împreună cu Anastasie Mitropolitul se găsesc în uricul dat de Petru Vodă Şchiopul, prin care dăruieşte Mănăstirii Pângăraţi o silişte pe Almaşul Mic, la Ocolul Piatra spre a-şi face acolo sat şi metoc.

În anul 1772 populaţia Almaşului era de 61 familii, 3 duhovnici, 1 mazil, 2 armeni. În anul 1803 avea 55 de case.

În Tabla vistieriei din Condica vistieriei Moldovei din anul 1816 (iunie - august) se precizează că Almaşul din ţinutu Neamţului, ocolu Pietrii, aparţinea dumisale logofătului Costandin Balş şi avea la acea dată 40 de lăcuitori birnici şi 9 fără bir ce se îndeletniceau cu lucru pământului, având loc de hrană îndestul.

În 1846 existau 59 de familii.

În anul 1890 satul avea 96 de case cu 396 membri, o familie de evrei, 128 bărbaţi, 204 femei, 199 necăsătoriţi, 153 căsătoriţi, 33 văduvi, 1 divorţat, 7 nevolnici, 26 cunoşteau scrisul şi cititul iar 360 nu. Existau 2 Biserici (probabil 1 schit) cu 2 preoţi, 2 eclesiarhi, şcoală cu 47 de elevi, moară, 2 cârciume, 5 fierăstraie, 3 rotari, 3 fierari, 1 dogar, 49 contribuabili, 454 vite (40 boi, 42 vaci, 280 oi, 10 cai, 25 porci, 30 viţei, 16 junici, 1 taur).

Din datele prezentate de „Anuarul României pentru comerţ, industrie, meserii şi agricultură din 1928“ rezultă că Almaşul avea la acea dată o situaţie prosperă ce rezulta din spiritul gospodăresc axat pe multiple planuri de activitate. Anuarul prezenta Almaşul astfel: Almaş, sat (Dobreni) jud. Neamţ, 9 km. - P. Neamţ, 498 locuitori, 1 mănăstire ortodoxă de maici, 1 şcoală primară, Băcănii: Olteanu Ion, Cârciumari (debit de vin): Olteanu Ion, Fabrică de cherestea „Poiana Almaş„: Adămescu Gheorghe şi C. Onu Succ.S.I.N.C., Dogari: Patalincă (Potolincă n.n.) Ion, Împletitori coşuri: Sârmache Vasile, Fierari: Lăcătuşu Ion, Rotari: Culă Th., Drăgan Nicolae, Năforeanu Vasile, Tâmplari: Patalincă (Potolincă n.n.) Gh., Toma Neculai, Agricultori: Onu Constantin (65 Ha).

 29 dec. 1930 109 gospodării, 502 locuitori, 237 bărbaţi, 265 femei, 5 flotanţi, 2 ţigani, 282 ştiutori de carte, 122 nu.

În anul 1977 parohia avea 810 locuitori.

În anul 1992 situaţia statistică, diferenţiată pe vârste, se prezenta astfel:

0 - 20 ani = 114 persoane

21 - 40 ,, = 128 ,,

41 - 60 ,, = 174 ,,

61 - 80 ,, = 117 ,,

peste 81,, =  28 ,,

     total:     = 561 ,,

 Decese: tineri = 1, adulţi = 1, peste 81 ani = 9.

Populaţia Almaşului se află într-o descreştere continuă, la ora actuală majoritatea locuitorilor având vârsta de peste 60 de ani. Evidenţa statistică a coborât sub 200 familii cu mai puţin de 500 de membri. În evidenţele primăriei locale figurează şi cei plecaţi din ţară. În realitate, dintre cei peste 80 de tineri plecaţi, peste 30 s-au stabilit definitiv în străinătate.

 

 Biserica parohială Sfinţii Arhangheli este atestată din 1760-62, din lemn, reparată la anul 1840.

Actuala Biserică a fost construită din lemn de stejar, în formă de cruce, cu trei turnuri, începând de la anul 1900 (după alte documente, 16 iunie 1920), lucrările încheindu-se în anul 1931.

Între anii 1977 şi 1982 s-au efectuat lucrări de reparaţie capitală, şi pictură.

Actuala clopotniţă a fost finalizată în Noiembrie 2006, iar de data de 28 aprilie 2014 a început construcţia complexului social.

 

Din impresiile închinătorilor:

Mulţumesc din suflet…, sunt emoţionat de fiecare data când mă gândesc la România, la "Persoanele" dumneavoastră şi la căldura cu care ne-aţi primit. Mă gândesc la voi în fiecare zi şi socotesc mereu timpul care trece pentru a mă putea întoarce în Ţara Sfântă a voastră (vostra Terra Sacra).

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru credinţa pe care m-a ajutat să o redescopăr şi Îl rog în continuare să mă ajute să o menţin şi aceasta să devină din ce în ce mai puternică. Dorinţa mea este să devin un servitor credincios al lui Dumnezeu, un instrument în Mâinile Sale.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat, pentru problemele pe care mi le pune înainte şi mă ajută să le depăşesc.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi sunt mereu emoţionat când mă gândesc la marele Său Plan divin.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi Vă aştept în curând în Italia.

Dumnezeu să ne binecuvânteze mereu şi să ne ocrotească sub Aripile Sale.

O îmbrăţişare călduroasă, pe curând şi MULŢUMESC PENTRU TOT”.

Paolo Carpene, Compania Glaxo Schmit Kleine, Verona, Italia, 04 12 2003.

 

Biserica parohială din sat este vestită prin preotul ei, Mihai Oancea-Almaş, care de treizeci de ani păstoreşte aici cu o deschidere ecumenică surprinzătoare, cu atât mai mult cu cât nu este dictată decât de respectul pentru creaţia lui Dumnezeu, sub toate formele ei…” Mihael Balint, România Liberă, vineri 14 iulie 2006, p. 11.

 „…eram bolnavă, cu dureri în coloană, nod în gât, dureri peste tot, frică excesivă, gheară la inimă, poziţie de drepţi în faţa doctorilor şi a şefilor…

…am ajuns la acel adevăr despre care Dumneavoastră vorbeaţi în predicile atât de frumoase. Eu nu vin la Almaş de dragul de a pleca de acasă; vin pentru că acolo e raiul (pentru mine, nu ştiu pentru alţii). La Almaş, prin rugăciunile Dumneavoastră se fac minuni. Almaşul este un loc sfânt. Nu m-am îndoit absolut niciodată de Almaş, de acel loc minunat în care eu am văzut şi simţit lucruri mari…

…dacă ar fi după mine, mi-aş da şi câţiva ani din viaţă pentru acel loc sfânt care se cheamă ALMAŞ”. Tănase Ecaterina, Aleea Căminului 10, bl. D1, ap. 23, Focşani.

„…iată-ne în drum spre Almaş de Piatra Neamţ… pe măsură ce suntem mai aproape de locul de închinare mă simt mai mult atrasă de gândul întâlnirii cu părintele Oancea, cu muntenii almăşeni, curat şi simplu îmbrăcaţi, aşa cum stă bine unor gospodari cu frică de Dumnezeu…gândul că voi reîntâlni tăcerea adâncă din biserică pe fundalul căreia se înalţă la cer cântece de mărire mă atrage şi mai mult şi mă îndeamnă la reflecţie…. Slujba e deja începută, oamenii sunt la locurile lor - femeile în partea stângă, bărbaţii (numeroşi, mai numeroşi decât în orice altă biserică din oraşul meu) în dreapta. Feţele lor sunt curate, primenite şi mai mult decât atât reflectă calm şi împăcare, deşi sunt brăzdate de cute adânci, căci vântul şi gerul nu sunt deloc blânde pe aici. Ceea ce mă surprinde însă este că prezenţa lor în biserică, de fiecare dată, este vie pătrunzătoare, împrumutată, desigur de la cel ce-i păstoreşte. Ar fi de aşteptat ca într-un cătun ca Almaş, în care ocupaţia principală este lucrul pământului, să întâlneşti oameni obosiţi, care fac din slujbă un bun prilej să moţăie, grăbiţi, agitaţi cu gândul să se întoarcă acasă să mai facă nişte treabă nefăcută, pe cumetrele satului era de aşteptat să le auzi şuşotind în broboadă, cât mai încet, desigur, ca să nu strice slujba şi spre sfârşit la predică, deja plictisiţi cu toţii şi zgomotoşi să se gândească la sarmalele calde din cuptor. Dar nu. Lucrul în biserică se desfăşoară ritualic, în tihnă, cu greutate, cu atenţie, ca pentru Dumnezeu…” - Claudiu-Daniel, Daniela (profesori), Patrice şi Diana Sporea, Focşani. 22 nov.2005.